"Imparat" al plantelor romanesti, pe care le iubeste si le studiaza de o viata, le-a deslusit taina ca nimeni altul, transformandu-le in izvoare de sanatate. Are 83 de ani, este farmacist si academician de renume si locuieste la ultimul etaj al unei case, adica, asa cum el insusi spune, "mai aproape de cer". In salonasul cu lumina galbuie, printre plante si carti, am povestit pana tarziu despre lucrurile importante in viata

"Natura e Dumnezeu. Il poti gasi cu mintea,
cu sufletul, cu simturile..."

- Sunteti cunoscut si apreciat ca un biolog de exceptie, numarul unu al fitoterapeuticii romanesti. Cum se naste, in viata unui om, o pasiune asa de devoratoare pentru lumea plantelor?

- Tatal meu, profesor de stiinte naturale la Targu-Mures, m-a invatat primele lucruri despre plante, roci si mici vietuitoare. De la el mostenesc si placerea de a umbla pe munti. Pe la 14 ani, am intrat insa in conflict cu tata, care era darwinist convins, in timp ce eu imbratisam teoria creationista. Asa ca am scris un articol intr-o revista de stiinte naturale in care il combateam pe Darwin, care a impartit tot ceea ce este viu in doua regnuri: regnul vegetal si regnul animal. In regnul animal el a inclus si omul. Argumentul cu care il combateam era ca nici o fiinta vie de pe acest pamant, cu exceptia omului, nu a fost creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Oamenii au fost inzestrati de Creator cu o putere launtrica extraordinara, cu o scanteie de divinitate, cu puterea de a iubi neconditionat. Pana la urma, tatal meu mi-a dat dreptate...

- Simteati ca sunteti facut pentru biologie? A existat o intamplare anume care v-a impins pe acest drum?

- La mine n-a fost vorba de un moment anume, in care sa-mi dau seama de asta. N-a fost o revelatie. A fost, mai degraba, o acumulare, piperata cu mult discernamant. Altfel spus, inainte de a crede, am cercetat. La 14 ani, aveam deja un laborator acasa, intr-o camera, plin cu solutii chimice si alte substante intr-o parte, iar in cealalta, cu colivii, borcane cu serpi, broaste, cutii cu gusteri, acvarii de pesti. Era o nebunie. La 16 ani, acumulasem un bagaj de informatie care depasea cu mult programa scolara. Citeam si carti de aventuri si SF-uri de-ale lui Jules Verne. Si multe carti de specialitate. Faceam si sport. Lucru care m-a ajutat mai tarziu sa ajung in Himalaya de patru ori. Imi placeau inotul, schiul. Mergeam si la patinaj. Faceam gimnastica in fiecare zi si aveam o viata echilibrata. De mic, ma opream din mancat inainte sa ma satur. Simteam ca trebuie cumpatare in toate, ca nu trebuie umplut butoiul si apoi sa dea pe afara. Am avut intuitiile mele, am simtit ca nu trebuie sa fac decat ceea ce e bine pentru mine, ce e in acord cu credintele si simtirile mele. Iar pentru mine, bine inseamna a fi credincios, a fi in acord cu natura din noi, cu simtirea noastra intima, care e Dumnezeu.
Citeste tot articolul !

Autor: Dia Radu
Sursa: http://www.formula-as.ro