Elevii din Timişoara sunt invitaţi să pedaleze până la şcoală, în cadrul unei program de promovare a mersului pe bicicletă.
Iniţiatorii campaniei „Verde pentru biciclete” vor să-i transforme pe adolescenţi în ecologişti veritabili şi sănătoşi, încurajându-i să apeleze la biciclete în locul celorlalte mijloace „tradiţionale” de transport, privat sau înb comun.
„Verde pentru biciclete” este o mişcare pentru pedalare susţinută de Fundaţia Bega, în colaborare cu Clubul Sportiv Gratzu şi Eco Club Timişoara. Miza campaniei constă în creşterea numărului de biciclişti cu cel puţin 20 % într-un an, creşterea nivelului de educaţie rutieră a cetăţenilor faţă de faţă de mersul pe bicicletă şi reducerea incidentelor ce implică biciclişti, în trafic.
Suporţi donaţi la intrarea instituţiilor
Pentru a fi siguri de succes, echipa „Verde pentru biciclete” începe mâine montarea primilor suporţi de biciclete, pe care îi donează, în prima fază, Colegiului Tehnic „Henri Coandă” din centrul oraşului. „Am ales Colegiul Tehnic «Henri Coandă» să fie prima instituţie de învăţământ care beneficiază de o astfel de donaţie deoarece acest liceu a fost desemnat câştigător în cadrul concursului «Siguranţa în trafic a tinerilor biciclişti», concurs pe care l-am organizat în perioada 17 februarie – 28 martie, cu sprijinul Serviciului Poliţiei Rutiere şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Scopul competiţiei a fost de a încuraja adoptarea bicicletei ca mijloc de transport de către cei mai tineri participanţi la trafic”, punctează Emil Cristescu, unul dintre oamenii de afaceri care a iniţiat campania de promovare a biciclismului în oraşul de pe Bega.
Tot în cursul acestei luni se vor montaţi suporţi de biciclete marca „Verde pentru biciclete” în faţa mai multor instituţii publice din Timişoara, dar şi la intrările tuturor şcolilor care au participat în competiţia amintită.
Autor: Georgeta Petrovici
Sursa: http://www.evz.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu