Cea mai mare centrală de cogenerare pe bază de biomasă din Romånia a fost inaugurată, ieri, la Rădăuţi, de firma austriacă Holzindustrie Schweighofer, avånd o capacitate totală de 22 MW, din care 17 MW energie termică şi 5 MW energie electrică, investiţia fiind de 20 de milioane de euro.
Peste patru săptămåni, compania va inaugura la Sebeş o altă centrală de cogenerare pe biomasă, cu o putere la jumătate faţă de cea din Rădăuţi, şi intenţionează să investească încă 25-30 de milioane de euro într-o altă centrală de acest tip, cel mai probabil tot în Sebeş, ce va avea o capacitate de 8,5 MW de energie electrică. „Suntem interesaţi să investim şi în alte oraşe, dar important este să găsim puncte de consum pentru apa fierbinte“, a spus proprietarul firmei austriece, Gerald Schweighofer.
Centrala de cogenerare a fost pornită, ieri, după ce preşedintele Fondului de Mediu, Vlad Marcoci, prefectul de Suceava, Sorin Popescu, şi preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, au apăsat simultan un buton roşu. „Am apăsat un buton roşu ca să ne cuplăm la energia verde“, a spus Flutur, care a adăugat că Guvernul Romåniei a sprijinit această investiţie contribuind, prin Fondul de Mediu, cu aproape cinci milioane de euro.
Centrala de cogenerare inaugurată la Rădăuţi consumă 40 de metri steri de biomasă pe oră, energia termică produsă urmånd să fie folosită la uscarea cherestelei din fabrica Holzindustrie Schweighofer din apropiere, dar şi la încălzirea a 7.000 de apartamente din municipiul Rădăuţi, iar energia electrică este furnizată în sistemul energetic naţional.
Sursa: Curentul
Cea mai mare centrală pe biomasă din România, inaugurată la Rădăuţi
Publicat de
Munteanu Tatian |
5/11/2009 06:56:00 a.m.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu