După 50 de ani de încercări, SUA vor recrea, începând cu vara aceasta, condiţiile din inima Soarelui, cu scopul de a demonstra fezabilitateta fuziunii nucleare. Un proces ce ar putea alimenta lumea cu energie ecologică din abundenţă.
31 Mar 2009 Cel mai mare experiment din istorie cu fuziune nucleara va debuta in iunie.
Noul laborator National Ignition Facility (NIF), înălţat în California, va testa eficienţa fuziunii nucleare petrecute în miezul Soarelui îndreptând 192 de raze laser gigantice înspre o paletă din celule de hidrogen, pentru a arăta dacă acest proces generează mai multă energie decât consumă, scrie BBC.
“Lumea se aşteaptă ca NIF să demonstreze clar, fără echivoc, că laserele pot aduce un câştig în materie de fuziune nucleară’’ (n.r. - procesul prin care două nuclee atomice încărcate electric reacţionează pentru a forma un nou nucleu), întăreşte pentru publicaţia britanică Mike Dunne, liderul unui grup de cercetare european dedicat testării aceluiaşi proces.
BBC trece în revistă paşii necesari pentru reconstituirea astrului zilei pe Pământ.
În pimă fază, o capsulă sferică de dimensiunea unei boabe de mazăre este umplută cu combustibil pentru fuziune. Acesta conţine un amestec de 150 de miligrame de deuteriu şi tritiu (izotopi ai hidrogenului).
Laserele NIF vor produce de 60 de ori mai multă energie decât orice alt sistem laser. Ele vor genera pulsuri pe durata a 20 de bilionimi de secundă, timp în care sunt produse 500 de trilioane de waţi, echivalentul a cinci milioane de milioane de becuri de 100 de waţi.
Toată puterea laserului este concentrată pe suprafaţa capsulei, iar combustibilul este comprimat la o densitate de 100 de ori mai mare decât cea a plumbului şi încălzit la peste 100 de milioane de grade Celsius.
În astfel de condiţii extreme se poate obţine fuziunea nucleară, un fel de sfânt graal al surselor de energie graţie potenţianului său de a furniza cantităţi aproape nelimitate de energie. Experimentele NIF vor începe în iunie anul acesta, după eforturi de 50 de ani, primele rezultate semnificative fiind aşteptate în 2010 şi în 2012.
Autor: Ionut Dulamita
Sursa: http://www.cotidianul.ro
Cel mai mare experiment din istorie cu fuziune nucleară va debuta în iunie
Publicat de
Munteanu Tatian |
4/01/2009 08:44:00 a.m.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu