Un motan pierdut a parcurs 70 de km prin Siberia ca să-şi găsească stăpânul care se mutase într-un alt oraş.
Motanul a scăpat din maşina stăpânilor atunci când aceştia s-au mutat în regiunea Krasnoiarsk (Siberia de est) şi nu a mai fost găsit luni bune chiar dacă toţi membrii familiei au căutat-o cu disperare.
"Am pus lucrurile în maşină şi nimeni nu a observat că pisica s-a pierdut. Am căutat-o mult, însă n-am găsit-o. Copiii erau foarte trişti, o aveam de cinci ani", a povestit stăpânul, Serghei Minskih.
Trei luni mai târziu, pisica a apărut la uşa noului lor apartament, la etajul al patrulea dintr-un imobil rezidenţial.
„Toată lumea se întreabă cum a putut să parcurgă atâţia kilometri şi cum a găsit apartamentul. Toată familia este bucuroasă, iar vecinii ne vizitează ca să facă cunoştinţă cu acest mare călător. Am remarcat însă că acum îi este frică să mai iasă afară", a adăugat Minskih.

Sursa: http://www.infoportal.ro