Mai mult de jumătate dintre mărcile de şampoane, loţiuni de corp şi alte produse cosmetice pentru bebeluşi care au fost analizate de un grup de experţi medicali americani conţin mici cantităţi de substanţe cancerigene, informează washingtonpost.com.
Produsele unora dintre firmele cu renume din industrie conţin formaldehidă sau 1,4 - dioxan sau ambele substanţe, potrivit asociaţiei non-profit Campain for Safe Cosmetics. Aceste substanţe chimice, despre care The Environmental Protection Agency a declarat că sunt probabil cancerigene, nu au fost adăugate intenţionat în produse şi nu sunt afişate pe eticheta acestora. În schimb, ele par să fie produşi secundari apăruţi în urma procesului de fabricaţie.
Formaldehida ia naştere atunci când celelalte substanţe chimice din produs se descompun în timp, iar 1,4-dioxanul se produce atunci când agenţii spumanţi se combină cu oxidul de etilen sau alte produse similare petrochimice.
Autorii studiului au testat 48 de produse de baie pentru bebeluşi, printre care s-au numărat spumante de baie şi şampoane. Dintre acestea, 32 conţineau mici cantităţi de 1,4-dioxan, 23, mici cantităţi de formaldehidă, iar 17, ambii compuşi cancerigeni. Companiile care produc şi comercializează produsele testate de grupul Campain for Safe Cosmetics au declarat că ele respectă standardele guvernamentale.

Sursa: Mediafax