Gata, s-a terminat cu joaca. Dacă până acum auzeam de telefoane mobile făcute din porumb sau din materiale cât mai reciclabile, dacă Nokia a început să vândă telefoane fără încărcător, iată că designerii de la Samsung s-au enervat şi au produs primul telefon solar. Se numeşte Blue Earth şi arată cam la fel cu cel nesolar. Are marginile rotunjite, e albastru, iar în partea din spate, capacul bateriei este cât se poate de solar.
Producătorul include în pachet şi un încărcător despre care zice că e extrem de eficient energetic pentru momentele în care chiar nu ai de unde să scoţi lumină.
Pînă la urmă, şi telefoanele date noaptea sînt cel puţin la fel de importante ca alea date ziua, aşa că nu te poţi baza exclusiv pe energia oferită de bateria solară. Mai mult decît atât, cutia în care vine ambalat este şi ea făcută din hîrtie reciclabilă, iar telefonul în sine e făcut din sticle de plastic reciclate.
Telefonul este înzestrat cu un mod special de funcţionare, intitulat eco-mode, care te pune să economiseşti energia consumată de ecran sau de Bluetooth. În plus, telefonul profită de senzorul de acceleraţie pentru a te informa câţi paşi ai făcut şi cât dioxid de carbon ai fi eliminat în atmosferă dacă ai fi făcut călătoria respectivă cu maşina. Unităţile de calcul sunt numărul de copaci pe care i-ai salvat. Mai multe detalii tehnice nu se cunosc deocamdată, însă din imaginile de pe net e clar că sistemul de operare va fi tot Windows Mobile.
Autor: Solara Croft
Sursa: http://www.catavencu.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu