Programul “Casa Verde” pentru blocuri şi spitale

Publicat de Munteanu Tatian | 2/18/2009 08:52:00 a.m.

Asociaţiile de locatari, şcolile, spitalele şi căminele îşi vor putea monta panouri solare, 90% din costuri fiind suportate de stat.
Ministerul Mediului va realiza într-o lună un proiect-pilot care va prelua obiectivele din programul ,,Casa Verde’’. De noul proiect vor putea beneficia asociaţiile de locatari, şcolile, spitalele şi căminele. “Ghidul a fost abrogat, pentru că avea un număr mare de inechităţi şi un grad mare de subiectivitate. În maximum o lună, programul ,,Casa Verde’’ va fi înlocuit cu un program-pilot, ce îi va prelua obiectivele şi scopul şi în care vor fi prevăzute foarte clar modalităţile de selecţie a instalatorilor şi beneficiarilor", potrivit reprezentanţilor Ministerului Mediului.
Pe 15 ianuarie, programul ,,Casa Verde’’ a fost amânat pe termen nedeterminat, după ce bugetul fondului de mediu nu fusese aprobat, iar Ministerul Mediului identificase patru probleme în Ghidul de finanţare.
Tot atunci, ministrul Nicolae Nemirschi a precizat că va prezenta aceste probleme, iar Guvernul va alege între revizuirea ghidului solicitantului, reducerea parţială a finanţării pentru acest program, continuarea lui în forma propusă de fostul ministru al Mediului Attila Korodi şi anularea întregului program de înlocuire sau completare a sistemului clasic de încălzire cu sisteme care folosesc energie alternativă.

Autor: Antoaneta Etves
Sursa: http://cotidianul.ro