<strong>Nu raniti natura. Si natura ne poate rani pe noi</strong>

M-am intrebat adeseori ce mostenire voi lasa copiilor mei. Mi-am imaginat case fastuoase, milioane de euro, tablouri de colectie, bijuterii unicat. Dar cel mai des ma gandeam la dragoste. Ma gandeam ca le voi oferi atat de multa dragoste incat va ajunge nu numai lor dar si nepotilor si generatiilor ce vor urma.
Anii au trecut si visele simple de adolescenta au ramas in urma. Averile nu inseamna nimic intr-o lume poluata. Casele construite din padurile tarii noastre se vor narui intr-o suta de ani si grinzile vor putrezi. Din vanzarea tablourilor, copiii mei nu vor putea decat sa sustina tratamentele costisitoare ale copiilor lor, bolnavi de tot felul de alergii sau boli ale mizeriei. Bijuteriile nu vor mai valora nimic pentru un copil care nu va stii ce este aceea o padure, ce este acela un urs sau de ce nu un catel sau o pisica.
Meditand astfel la cat de putin mai are planeta noastra de trait, am primit pe e-mail un filmulet care se anunta ca fiind cel mai bun film al anului. Nu stiu care an si nu stiu cine l-a creat. Stiu doar cat era de simplu mesajul: copiii fac ceea ce faci si tu ca adult, ca parinte.
Atunci am avut o revelatie. Adevarata dragoste pe care trebuie sa le-o insuflam copiilor este cea de natura. Sa-i invatam pe copii sa iubeasca plantele, sa iubeasca padurile, sa iubeasca animalele, sa le respecte. Sa-i invatam sa nu dea cu “piatra”. Sa-i invatam ca respectand mediul, se respecta pe ei.
Intre timp am devenit vegetariana. Ne consideram evoluati, ca atare nu avem dreptul de a ucide pentru a ne hrani, atata timp cat exista alte optiuni mai sanatoase. Inainte de manca un fruct sau o leguma ii multumesc Domnului ca are puterea de a face inca pamantul roditor si ma rog ca si viitorii mei copii sa inteleaga cat de mare este miracolul vietii.
Cand merg la munte (si cat de mult iubesc muntele si padurile de pe pamantul nostru romanesc) incerc sa-mi curat plamanii de aerul poluat din Bucuresti. Dupa cateva zile de vacanta la munte, tenul meu este mai curat si respir mai bine. Sper ca oamenii sa nu-si mai invete copiii sa arunce sticle de plastic si tot felul de alte gunoaie in inima padurii. Sper sa nu se mai defriseze padurile fara mila.
Toti acei oameni care mor inghititi de ape sau de avalanse sunt cei care platesc pentru pacatele noastre, ale tuturor, de a fi ranit natura, de a-l fi ranit pe Dumnezeu.

Sursa: EcoBlogging (Naturalist)