Jurnal apocrif
de nextmarius, Romania, Dolj, 29 Septembrie 2005
Nu ştiu cum am ajuns să mă întreb, dar important este că s-a întâmplat, dar curiozitatea m-a lovit cu o întrebare care ar părea oarecum nelalocul ei. De ce de fiecare dată când întâlnesc ceva frumos, o melodie, o imagine aş vrea să mă contopesc cu ea? De ce am impresia că parcă e o parte din mine şi încerc să o aduc înapoi? De unde identificarea cu frumosul? Aş încerca o explicaţie mai puţin ortodoxă care îmi va ridica în cap o groază de indivizi, dar dacă cineva are o altă explicaţie … Poate că undeva în existenţa mea am avut parte de această frumuseţe, iar acum, de fiecare dată când o întâlnesc, mă copleşesc aducerile aminte. Ştiu că nostalgia este un semn al slăbiciunii, dar poate că tocmai această slăbiciune m-a adus aici. Poate că sunt avatarul unei entităţi superioare, poate că sunt doar o reflectare palidă a ceea ce a fost cândva. O umbră rătăcitoare care îşi caută stăpânul. Poate că asta este pedeapsa mea: să sufăr ştiind ce am pierdut. Poate că suferind îndeajuns îmi voi recăpăta locul. Poate că voi urma un alt ciclu pentru a scăpa definitiv de vanitate, dar poate că recunoaşterea este un pas spre vindecare. Asta e problema când eşti aici jos, doar presupui. De sus doar tragi concluzii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu